Chec vegan cu multicereale
Ei bine, gata, tăcerea a luat sfârșit! Aparatul foto s-a întors acasă și eu am revenit la gătit, pozat, scris pe blog! Dacă am să găsesc mâine niște timp, am să scriu despre perioada asta fără poze și blog pentru că mi-a dat un pic de gândit. Până atunci am să vă povestesc despre un chec vegan cu multicereale. Nu numai că am folosit fulgi de ovăz, orz și secară, nu numai că nu are lapte, unt și ouă, dar nu are nici zahăr!
Am plecat mai întâi de la ideea să folosesc banane în compoziție, pentru că am mai citit că bananele pot fi înlocuitor pentru ouă în diverse preparate.
Apoi m-am gândit să nu folosesc deloc făină de grău și am pus în loc fulgi de ovăz, orz și secară pe care eu i-am mărunțit cu robotul. Nu s-au făcut perfect făină, dar nu am insistat pe acest aspect. Am mai folosit fulgi de cereale mărunțiți cu robotul și în alte rețete și mi-a plăcut mult faptul că rămân și bucăți mai puțin măcinate.
La stafide am ajuns repede când m-am hotărât să nu pun zahăr deloc. M-am gândit că sunt suficient de dulci împreună cu bananele astfel încât zahărul să nu mai fie necesar în ecuație.
Plecând de la ideile de mai sus și mai adaugând câteva ingrediente am trecut la treabă.
Am făcut piure 2 banane bine coapte (250 gr piure), pe care le-am amestecat cu 150 ml lapte de migdale și 60 ml ulei. Am amestecat bine cu un tel.
Am mărunțit, așa cum vă ziceam mai sus, cu robotul, 100 gr fulgi de secară, 50 gr fulgi de ovăz și 50 gr fulgi de orz. Făina obținută, cu tot cu bucățelele rămase mai mari, am amestecat-o cu 25 gr cacao neagră, o linguriță plină de scorțișoară și jumătate de plic praf de copt.
Am adăugat ”uscatele” în ”lichide” și am amestecat bine. La final am adăugat și 100 gr de stafide.
Compoziția rezultată am turnat-o într-o formă de chec uns cu foarte puțin ulei. Am băgat tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade și am lăsat-o acolo pentru 35 de minute.
După ce s-a copt, l-am lăsat 5 minute să se odihnească în tavă, apoi l-am scos și l-am lăsat la răcit. Asta a fost o treabă foarte grea pentru că eram foarte curioasă să gust.
Prima curiozitate a fost dacă e suficient de dulce, pentru că deși nu-s amatoare de lucruri foarte dulci, nu vroiam nici să fie un chec lipsit de ”dulceață”. Ah, toate grijile au fost inutile, a fost dulce și bun. Mergeau chiar mai puține stafide!
A fost gustos și perfect dimineața la cafea.
Este foarte hrănitor și ține foarte bine loc micului dejun cu cereale și lapte! Cip a fost foarte încântat de el, așa cum nici nu m-am așteptat.
La fel de bine poate fi și o gustare între mese, la o cană de ceai!
Pentru mine a fost un experiment reușit ce îmi dă încredere să mai încerc și alte rețete vegane. Desigur este o opțiune perfectă și în post!
Acestea fiind zise, vă urez o seară frumoasă! Nu uitați să vă pregătiți ghetuțele pentru Moș Nicolae! 😉
arata tare delicios
un chec mai sanatos, plin de vitaminesi energie nici ca se poate, foarte apetisant 🙂