Înghețată de roșii uscate și busuioc…
Ei bine, am făcut-o și pe asta!! Da, înghețată sărată, înghețată aperitiv! De unde nebunia asta cu inghetata de rosii uscate si busuioc? Pâââi… am fost provocată!
Cătălina s-a gândit să facă o faptă bună și să dea cadou o mașină de făcut înghețată unui suflet trist fără de mașinărie. Ca să pot să intru în concurs a trebuit să fac o rețetă convingătoare de înghețată și pentru că în ultimul timp sufăr de obsesia busuiocului și m-a apucat nebunia cu uscatul roșiilor, mi-am zis să fac o înghețată cu ele! Cum vă spuneam, m-am apucat de uscat roșii. Am cumpărat niște roșii prunișoare, le-am tăiat în sferturi și le-am scos semințele. Le-am așezat într-o tavă de cuptor pe foaie de copt și le-am presărat cu sare de mare (nu prea multă). Le-am ținut vreo 2 spre 3 ore în cuptorul încins la minim. Le-am verificat din când în când să nu se ardă. Când s-au uscat le-am lăsat la răcit ca mai apoi să le pun în borcan cu busuioc uscat, vreo 2 ardei iuți (din ăia mici de tot) și 4 căței de usturoi. Am turnat ulei de măsline până s-a umplut de tot borcanul și l-am lăsat 2 zile în frigider să se combine aromele.
Pentru înghețată am folosit: 500 ml smântână pentru gătit, 250 ml lapte, 75 gr roșii uscate, busuioc să fi fost vreo 15 frunze mai mari și mai mici, piper proaspăt măcinat.
Am pus într-un mojar roșiile uscate și frunzele de busuioc și le-am zdrobit. Am pus într-o crăticioară pe foc mic smântâna pentru gătit, laptele și roșiile cu busuioc. Am râșnit niște piper negru, nu prea mult. A amestecat din când în când să nu se prindă sau ceva. Am lăsat așa pe foc vreo 15 minute să se pătrundă bine aromele. După am mutat compoziția în alt vas și am lăsat-o la răcit. Când s-a răcit, am strecurat-o și am pus-o în forme la congelator. O parte am pus-o în forme individuale, o parte într-o cutie.
Peste vreo 3-4 ore am scos-o să-i sparg acele de gheată. După încă vreo oră am repetat operațiunea și i-am adăugat bucățele de roșii uscate și frunze de busuioc mărunțite.
Când am servit-o, m-am gândit să-i fac și topping din reducție de oțet balsamic. Am pus într-o tigaie mică pe foc 75 ml oțet balsamic și o lingură de zahăr, am amestecat și am lăsat să se reducă și să se îngroașe.
Am scos formele din congelator, le-am încălzit un pic cu palmele și apoi le-am răsturnat. Am decorat cu reducția de oțet balsamic, câte o jumătate de roșie cherry (și ele uscate de mine anterior) și frunze de busuioc.
Am obținut o înghețată sărată care cu destul de multă ușurință ar putea păcăli lumea la prima vedere cum că ar fi dulce. Mie mi-a plăcut mult! N-am să mint, Cip a fost de altă părere. El n-a putut trece peste faptul că în mintea lui o înghețată ar trebui să fie întotdeauna dulce, mai ales că înghețata mea semăna mult cu o înghețată dulce cu topping de ciocolată. 🙂
Soluția a găsit-o tot el, acum de dimineață. A mâncat înghețata cu niște brânză de capră și pâine :)))
Cam asta este propunerea mea de înghețată! Dacă o să-mi aducă mașinăria mult visată rămâne de văzut 😀 Eu sunt fericită maxim că am reușit să particp, pentru că numai cu o zi înainte de a face inghețata aparatul meu de fotografiat a hotărât să mă pună la o grea încercare renunțând să mai funcționeze!
Cum am reușit totuși să fac pozele pe care le vedeți? M-am plâns pe FB că mi-a murit aparatul și că n-o să am cum să particip la concurs și Cătălina (da,da, aceiași Cătălina!)a sărit imediat să mă ajute, astfel că mi-a împrumutat aparatul ei. Îi mai mulțumesc încă o dată și aici și îi rămân recunoscătoare veșnic!! Bine, bine, o să-i fiu și mai recunoscătoare în caz că o să câștig mașinăria minune, făcătoare de înghețată cremoasă! 😀
Și pentru că tot n-am apucat să fac altceva cu roșii luna asta pentru Dulce Românie, așa cum ne-a provocat Diana, particip cu rețeta asta și eu la parada ei.
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]
Nu m-as fi gandit niciodata la o inghetata sarata , zau !!! Suna ffffff interesant !!!
PS.Imi place capacelul , bravooo ! 🙂
Nici eu nu prea m-am gândit, dar mi s-a părut o idee grozavă acum! Mulțumesc! Și mie mi-a plăcut cum mi-a ieșit capacul! Mulțumesc mult pentru inspirație!
Mult succes, Ile! Excelenta idee!
Mulțumesc mult, Mihai! 🙂