Orez cu pipote și arahide…
N-am mai făcut de mult orez și am zis că e cazul să încerc o nouă rețetă.
Deși mă retrăsesem din Provocarea Secretă am ajuns înapoi printr-un concurs de împreujurări. Luna aceasta parada s-a mutat pe blogul Dianei, Țara mea inventată și blogul pe care l-am primit spre studiu a fost Mica’s Blog. Header-ul blogului m-a făcut să cred inițial că am să găsesc multe rețete cu paste și deja visam la ceva rețete cu paste proaspete, realitatea m-a contrazis pentru că n-am găsit decât o rețetă cu paste și aceea era la cuptor, deci nu aveam cum s-o încerc. Am ales până la urmă rețeta de orez cu pipote și inimi căreia i-am adus mici modificări.
Mi-aș fi dorit de fapt să fac orezul acesta cu inimi pentru că îmi plac foarte mult, doar că deși inițial am găsit inimi la supermarketul unde îmi fac cumpărăturile, când am vrut să le cumpăr dispăruseră. Am căutat în nu mai puțin de 5 supermarketuri diferite și nu a fost chip să găsesc, așa că am renunțat și l-am făcut cu pipote. O altă diferență față de rețeta inițială este că am înlocuit migdalele cu arahide. Am renunțat la sucul de roșii și am condimentat la final cu niște ardei iute și am mâncat cu o salată simplă de sfeclă roșie alături.
Acum că am trecut peste introducerea asta lungă să trec la fapte și să vă zic cum am făcut. Mai întâi am pregătit tot ce aveam nevoie.
Am tăiat în cubulețe mici o ceapă mai mult mare decât mică, un morcov și o treime de ardei gras roșu. Am mărunțit cu cuțitul și o mână de arahide crude, fără pieliță. Orez am folosit o cană nu foarte mare cu vârf.
Pipotele, în jur de 600 gr, le-am spălat bine în apă rece și le-am tăiat în bucăți potrivite.Am încins bine tigaia și am pus un strop de ulei în ea, apoi am adăugat pipotele.După ce s-au rumenit vreo 10 minute, am pus cam o linguriță de coriandru măcinat și 100 ml de apă caldă. Coriandru măcinat eu folosesc deobicei la pește, nu am mai încercat la pipote, dar mirosul din tigaie m-a dat gata, e o idee tare bună. Supă n-am avut să pun la pipote, dar am fiert niște apă și am adăugat în tigaie. Am pus capacul și am lăsat să fiarbă la foc mare până s-a evaporat tot lichidul. A durat cam 15 minute.
Am scos pipotele din tigaie și am pus din nou un strop de ulei la încins. Am pus apoi ceapa, morcovul și arahidele și am lăsat să se înmoaie un pic.Am adus mai târziu și ardeiul în tigaie.După ce s-a înmuiat un pic și ardeiul am readus pipotele în tigaie și am amestecat bine.
Între timp am pus o oală cu apă la fiert și când fierbea mai abitir am adăugat și cana de orez. L-am fiert cu vreo 2 minute mai puțin decât trebuia și l-am scurs bine de apă, apoi l-am adăugat în tigaie. Inițial mi-a fost frică să nu fie prea mult orez, așa că l-am adăugat treptat în tigaie, dar a fost tocmai la fix.
Nu m-am putut abține și am râșnit și niște ardei iuți uscați. Am amestecat iarăși și am mai lăsat 10 minute pe foc.
Mihaela spunea în rețeta ei că migdalele pot fi omise, dar că asta face diferența totuși la rețeta aceasta. E adevărat că eu am înlocuit migdalele cu arahide, dar da, asta face diferența.
Eu am ales să adaug la final și pătrunjel proaspăt tocat că prea mergea bine așa coloristic, nu mai zic de gust și să mâncăm alături de o salată simplă de sfeclă roșie.
Și-am încălecat pe-o șa și am trecut și de provocarea aceasta. Noapte bună!
[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]
Oh, ce bine arata si ce frumoasa povestioara retetei! E acea situatie in care regret ca nu pot combina carne cu orez, clar. Dar, ma gandesc serios sa “masacrez” reteta si sa elimin pipotele, dar aruncand niste migdale in discutie
O primavara minunata iti urez si eu!!! Pupici :*