Red Velvet Cupcakes…

Pe vremea când nu știam să gătesc nu acordam prea mare importanță sărbătorilor gen Valentine’s Day. Acum lucrurile stau cu totul altfel. Orice motiv de a face ceva bun e suficient de bun pentru mine, fie că e vorba de biscuiți, prăjituri sau mâncăruri de tot felul. Și cum de ceva vreme Cip tot zice să fac Red Velvet Cupcakes, am zis că a venit timpul să le încerc.

Red Velvet Cupcakes

Recunosc că aveam ceva reticențe: ba că nu o să-mi iasă culoarea potrivită, ba că nu or să fie suficient de speciale, ba, ba, ba… Recunosc acum, mare greșeală am făcut. Au ieșit roșii, așa cum mi le-am dorit, dar mai ales așa de pufoase, ușoare, delicate… nici n-am cuvinte. Nu mă așteptam!

Red Velvet Cupcakes
Număr de porții: 12
Cele mai pufoase și delicioase prăjiturele roșii.
Scrie o recenzie
Tipărește
Timpul de pregătire
25 min
Timpul de gătire
20 min
Timpul total
1 hr 45 min
Timpul de pregătire
25 min
Timpul de gătire
20 min
Timpul total
1 hr 45 min
Pentru „blat”
  1. 100 ml lapte
  2. 20 ml oțet
  3. 1 ou
  4. 180 ml ulei (de măsline, am folosit eu)
  5. 2 lingurițe extract de vanilie
  6. 20 gr colorant roșu gel
  7. 160 gr făină
  8. 120 gr zahăr
  9. 1/2 linguriță praf de copt
  10. 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  11. 5 gr cacao neagră
Pentru cremă
  1. 120 gr unt moale
  2. 120 gr zahăr pudră
  3. 160 cremă de brânză
  4. 2 lingurițe extract de vanilie
Pentru ornat
  1. firimituri roșii
  2. inimioare roz de zahăr
Pași de urmat:
  1. Am început prin a pune într-o ceașcă laptele și oțetul. După vreo 10 minute de lăsat în pace se obține ceva gen lapte bătut. Red Velvet Cupcakes

  2. Am amestecat cu telul laptele bătut, oul, uleiul și extractul de vanilie. (În mod normal se folosește ulei de floarea soarelui în rețeta asta, dar eu nu am avut în casă. M-am riscat și am pus ulei de măsline, deși multă lume zice că nu se face așa ceva, pentru că uleiul de măsline are un gust specific, care se poate simții mai apoi. Nu a fost cazul, nu s-a simțit la final nimic.) Colorantul nu l-am pus pe tot de la început, pentru că am sperat să fie nevoie de mai puțin.Red Velvet Cupcakes

  3. Făina am amestecat-o cu cacaua, praful de copt și bicarbonatul. Am adăugat apoi și zahărul și am încorporat amestecul de ingrediente uscate, în două tranșe, în ingredientele lichide. Am adăugat și restul de colorant până am obținut culoarea dorită.

  4. Am împărțit compoziția în formele de muffins în care am pus în prealabil hârtii colorate. Eu din păcate am avut niste hârtii un pic cam mari, mai mari decât formele obișnuite.Red Velvet Cupcakes

  5. Am preîncălzit cuptorul la 180 de grade și le-am copt 20 de minute. Scobitoarea a ieșit perfect curată.

  6. Le-am lăsat la răcit pe un grătar pentru o oră și m-am ocupat de cremă.Red Velvet Cupcakes

  7. Untul la temperatura camerei l-am bătut cu mixerul până a devenit cremos.

  8. Zahărul pudră l-am adăugat în 4 tranșe cât de cât egale și am bătut bine cu mixerul după fiecare încorporare. (Cu grijă la început ca zahărul pudră să nu ajungă chiar în toată bucătăria.)

  9. După ce am terminat cu zahărul, am adăugat crema de brânză și extractul de vanilie. Am bătut tot cu mixerul până am obținut o cremă ce părea că se ține bine. Am băgat crema la frigider până a venit momentul să le ornez.

  10. Vreo două prăjiturele au făcut moț mai mare și l-am tăiat înainte să le ornez. Numai bine să am firimituri pentru ornat mai târziu.

  11. Când prăjiturelele s-au răcit complet, am scos crema de la frigider și am pus-o într-o pungă specială cu cap de ornat. Două dintre ele le-am ornat cu moț mare de cremă, iar pe celelalte patru le-am făcut trandafiri. Am presărat pe ele firimituri roșii și le-am băgat la frigider până a doua zi. Se pot mânca și pe loc în caz de nerăbdare.

Note:
  1. Deși am scris rețeta pentru 12 cupcakes, eu am făcut doar 6. Desigur că mi-a părut rău după, dar nu-i bai, o să mai fac.

  2. Cum am scris și mai sus, gustul de ulei de măsline nu s-a simțit deloc, dar asta nu însemnă că voi trebuie să folosiți tot ulei de măsline în cazul în care le încercați.

  3. În mod clar au fost cele mai pufoase și delicate cupcakes pe care le-am mâncat vreodată!

Papa la Ile https://papalaile.corcotoi.ro/

Noi le-am făcut pentru o ocazie specială și am băut și un pahar de prosecco alături.
Red Velvet Cupcakes

Se fac foarte ușor și sunt tare drăguțe.
Red Velvet Cupcakes

Nu știu cum să explic cât sunt de pufoase și ușoare. Trebuie să le încercați, pentru că nici nu știți ce pierdeți!
Red Velvet Cupcakes
Red Velvet Cupcakes
Red Velvet Cupcakes

Red Velvet CupcakesHappy Valentine’s Day!



Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.