Clafoutis cu cirese…

Tare mi-aș dori să pot da vina doar pe căldură pentru absența mea de pe blog, dar mi-e teamă că nu e numai asta. Trecem peste absența nemotivată și vă povestesc despre clafoutis cu cireșe, un desert franțuzesc făcut cu cireșe.

Clafoutis cu cirese (1)Îmi plac foarte mult cireșele, dar recunosc că nu cumpăr niciodată. Sunt teribil de speriată de ideea de a nu fi ”de post”. Sunt ce-i drept în general și destul de scumpe. Să dau o căruță de bani pe niște cireșe cu viermi nu mi se pare prea frumos, mai ales că dacă găsesc una cu viermi nu pot să mai continui să mai mănânc. Deci, mai bine nu!

Clafoutis cu cirese (2)

Spre norocul meu, anul ăsta am nimerit pe la țară când cireșele erau numai bune de mâncat. Nu perfect coapte dar suficient de dulci și fără nici un viermișor!

Clafoutis cu cirese (3)

Am mâncat ce am mâncat, dar am zis să facem și ceva cu ele. Am zis prima dată să fac un clafoutis, pentru că am tot auzit de acest desert franțuzesc care se face foarte ușor!

Clafoutis cu cirese (4)

Am început prin a scoate sâmburii cireșelor. După operațiunea asta am ales 500 gr.

Clafoutis cu cirese (5)

Am bătut cu telul 4 ouă cu 60 gr zahăr și 1 plic zahăr vanilat bourbon. Nu le-am bătut cine știe ce, doar cât să ia puțin aer. Am adăugat apoi, alternând, 120 gr făină și 300 ml smântână dulce pentru frișcă. Ceea ce se obține e un fel de aluat mai gros de clătite.

În mod normal se folosește lapte și se pune ceva mai mult zahăr. Eu am scăzut cantitatea de zahăr adăugată pentru că am folosit smântână deja îndulcită.

Clafoutis cu cirese (6)

Am uns tava de tartă cu puțin unt și am așezat cireșele fără sâmburi.

Clafoutis cu cirese (7)

Peste am turnat compoziția și am băgat tava în cuptorul preîncins la 180 grade pentru 35 de minute.

Clafoutis cu cirese (8)

Când a fost rece am pudrat-o cu zahăr.

Clafoutis cu cirese (9)

Este un desert foarte rapid, cu pregătiri minime, dacă nu luăm în considerare scoaterea sâmburilor de cireșe.

Clafoutis cu cirese (10)Se mănâncă, în principiu, cam la fel de repede. Trebuie doar să-l lași să se răcească.

Clafoutis cu cirese (12)

Nu e cel mai spectaculos desert, dar cu siguranță e bun!

Clafoutis cu cirese (11)

Acestea fiind zise, urmează în curând o nouă rețetă cu cireșe, numai bună să ne răcorim pe căldurile astea.

Clafoutis cu cirese (13)

Week-end fain vă doresc!

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]



Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.