Apple Cheesecake… sau cheesecake de toamna…

Am făcut rețeta asta pentru concursul de pe blogul Laurei Adamache și chiar daca n-am să câștig tot îi mulțumesc că uite așa am reușit să fac un desert grozav. A fost grozav de arătos și delicios!!

Apple Cheesecake (1)

Mai întâi de toate am mărunțit cu cuțitul 100 gr de nuci și 100 gr de migdale. Firește că doar miejii. Apoi i-am asezat într-o tavă pe care am pus înainte o foaie de copt și am bagat-o în cuptorul încins la 160 de grade. Tava cu tot cu mieji am lăsat-o în cuptor vreo 12-15 minute.

În timpul ăsta m-am apucat de blatul de biscuiți. Am pus în vasul robotului 100 gr de biscuiți cu lapte și 100 gr de biscuiți cu cacao și i-am făcut praf și pulbere.

Apoi am adăugat niște scorțișoară și 100 gr de unt topit.

Firimiturile pe care le-am obținut le-am pus într-o formă de teflon (de 26 cm diametru) cu pereții detașabili și le-am tasat cu dosul unei linguri. Forma am ținut-o în frigider până am pregătit și crema.

Pentru cremă am folosit 600 gr de brânză Philadelphia pe care am amestecat-o bine de tot cu 150 gr zahar.

Apoi am adăugat pe rând 4 ouă măricele. Se vede că-s de țară, da?

Am mai adăugat și 200 ml de smântână dulce pentru frișcă bătută bine.

La final am pus crema peste blatul de biscuiți și am băgat forma în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.

Am spălat repede 4 mere, le-am scos cotoarele și le-am curățat de coaja. Apoi le-am taiat felii. Pe măsură ce le-am tăiat le-am și stropit cu zeamă de lămâie să nu oxideze. Dupa ce prăjitura a stat 25 de minute la cuptor, am scos-o și am așezat pe deasupra cu mare grijă feliile de măr pe care am presărat scorțișoară. Au mai urmat inca 15 minute la cuptor.

Și încă nu s-a terminat… Am pus intr-o tigaie pe foc mic de tot 200-250 gr zahar si niște apă după ochi (n-am măsurat-o) și am așteptat să se caramelizeze, apoi am adăugat nucile și migdalele rumenite în cuptor.

După cele 15 minute am asezat pe deasupra nucile si migdalele caramelizate si am turnat si siropul caramel pe deasupra. Apoi ultimele 10 minute la cuptor.

Când a fost gata am lasat apple cheesecake-ul să se răcească la temperatura camerei si după câteva ore bune l-am bagat la frigider

A doua zi dimineață i-am scos inelul și l-am pozat. Eram foarte nerăbdătoare sa văd dacă e la fel de bun la gust precum arată. Numai că a trebuit să mai aștept câteva ore.

Când în sfârșit i-a venit vremea am fost foarte fericită să constat că nu doar arăta grozav de bine ci era și grozav de bun. Pot să aduc și martori, căci evident nu l-am mâncat singură.

A fost un delicios cheesecake cu arome de toamnă…



3 thoughts on “Apple Cheesecake… sau cheesecake de toamna…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.