Fasole verde cu somon…

Cu ceva vreme în urmă m-a rugat o prietenă să-i arăt cum fac eu somonul. Ei nu-i funcționează cuptorul, iar eu aici n-am, așa că e numai bine să-i arăt acum cum fac eu somonul. Lângă somon merge bine fasolea verde. Povestea e cât se poate de simplă și gustoasă.

Fasole verde cu somon (1)

Recunosc că deși îmi place în general peștele, nu prea îmi place să mănânc pestele cu oase, că na, mă plictisesc până mă satur și e și multă muncă, așa că m-am bucurat tare mult când Cip a cumpărat un file mareeee!! de somon. Bine, mai avea el niște oase rătăcite, dar le-am depistat destul de ușor și nu s-au întâmplat accidente. M-am mai bucurat și pentru că îmi place somonul tare mult, fie că e afumat, fie că nu.

Fileul ăsta de somon l-am împărțit în câteva porții. Aici am făcut 4 bucăți pe care mai întâi le-am dezghețat, apoi le-am învelit în niște hârtie absorbantă și le-am presat cu grijă să scot apa din ele. Am încins tigaia (nu prea tare) și am pus un strop de ulei de măsline, apoi bucățile de somon peste care am mai picurat cu grijă niște ulei de măsline și am presărat coriandru măcinat.

Fasole verde cu somon (2)

Am pus capacul și în 12-15 minute au fost gata. Nu se întorc, nu nimica. Doar din când în când m-am mai uitat la ele să nu li se întâmple ceva, nu știu ce 😀 Când au fost gata, am scos bucățile de somon pe hartie absorbantă și am trecut la fasole.

Când sunt acasă, unde am cuptor, pun foaie de copt într-o tavă și bucățile de somon, dau cu pensula cu ulei peste ele (așa e cel mai simplu să le ung cu ulei fără să fie în exces) și pe deasupra presar condimente. De vreo două ori am folosit ierburi de Provance. Bag tava in cuptorul încins la 180 de grade și în 15 minute e gata.

Înainte să trec totuși la fasole mai zic doar că după ce se răcește ușor somonul se desprinde foarte ușor pielea cu ajutorul unui cuțit sau chiar cu mâna.
Fasole verde cu somon (3)

În aceiași tigaie, pe care n-am spălat-o, am mai adăugat un strop de ulei și am pus o jumătate de ceapă mare tăiată julien. Am pus capacul și am lăsat-o la înmuiat un pic.

Fasole verde cu somon (4)

Am pus și fasolea verde congelată și am lăsat-o și pe ea la făcut cu capacul pe tigaie. Aici depinde de ce fasole folosește fiecare. Unele se fac mai ușor, altele mai greu. Când fasolea e aproape gata, (mai gustați din ea dacă nu vă e clar) am pus și câțiva căței de usturoi mărunțiți bine.

Fasole verde cu somon (5)

Înainte să sting focul am pus și niște sos de soia și am amestecat bine.

După am așezat frumos în farfurie și am adus și niște lămâie prin preajmă. Nu e doar de decor, normal că merge bine și cu peștele și cu fasolea.

Fasole verde cu somon (6)

Am mai adus și un pahar de Sauvignon și gata masa!

Fasole verde cu somon (7)

S-aveți poftă!



3 thoughts on “Fasole verde cu somon…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.