Mini tarte cu creveți și sos de usturoi (1)…

Sunt într-o grabă nebună și în urmă cu toate. Încerc totuși să le și rezolv pe toate. Încep cu mini tarte cu creveți pe care le-am făcut la Cina cu Electrolux. Am tot amânat să scriu despre ele pentru că vreau să le refac acasă, dar uite că nu s-a putut până acum. Sper eu să reușesc totuși să le refac până la sfârșitul anului și să le mai postez o dată cu pozele noi. De data asta pozele sunt de la Cină.

Mini tarte cu creveti si sos de usturoi (1)

Aluatul l-am făcut ca la toate tartele mele sărate. Adică am amestecat făina cu untul rece tăiat cubulețe și cu ouă, până s-au format firimituri și apoi am adăugat apa rece. După calculele mele matematice, pentru 12 forme de mini tarte cu 9-10 cm diametru e nevoie de o cantitate dubla de aluat facut pentru o tarta cu diametru de 28 de cm. Deci am folosit 440 gr făina, 220 gr unt rece, 2 ouă (erau mari, nu l-am mai folosit și pe al treilea), cîteva linguri de apă. Mi s-a părut mai simplu să fac aluatul în două tranșe decât pe tot o dată. Bilele de aluat au stat la congelator cam 30 de minute. Un pic cam mult aș zice 😉

În timpul ăsta am tocat o ceapă mare și 2 ardei grași roșii în cubulețe.

Cami a bătut 4 ouă cu 400 ml de smântână pentru gătit, un praf de sare și de piper.

Cubulețele de ceapă și ardei le-am pus in ouălele cu smântână. (A rămas multă smântână cu ou, pentru că tartele au fost mai mici și am înghesuit și mulți creveți în ele)

Creveți am folosit fix 6×12=72 (tot matematica asta, bat-o vina :D) Pe cuvânt că nu știu cât cântăreau. Eu am cerut 1,5 kg de creveți. Nu știu cât am primit, dar au mai rămas.

Creveți pentru a nu-i ingrămădi prea rău în tigaie i-am făcut în două tranșe. Am topit 100 gr de unt pe flacără mică, apoi am pus în tigaie 3-4 căței mari de usturoi striviți cu lama cuțitului pe care i-am scos după ce am considerat eu că și-au lăsat aroma. La momentul ăsta am zis să pun și creveții și am realizat că am uitat să le scoatem codițele, în rest erau decorticați deja 😀 La faza asta m-am panicat pentru o secundă. Noroc că aveam 2 ajutoare, pe Cami și pe Livia și repede-repejor am rezolvat treaba.

După creveți, în tigaie am adăugat și niște vin alb și niște zeamă de lămâie. După prima rundă, a urmat și runda a doua. Fiecare tura de creveți n-a zăbovit în tigaie mai mult de 5 minute. Nu s-a evaporat tot lichidul, dar nici nu mai puteam să las creveții pe foc că nu vroiam să mâncăm cauciuc.

Cred că la faza asta (deși pe cuvânt că nu mai știu) am scos și aluatul pentru tarte de la rece și l-am întins. Apoi l-am decupat cu ajutorul unui bol și l-am pus în forme. Aluatul l-am înțepat cu furculița (de fapt nu eu, ci Livia și Roxana la îndrumările mele [ce tare e să îi îndrumi pe alții ce să facă]) și formele le-am băgat la cuptor pentru 10 minute.

După ce le-am scos de la cuptor am înghesuit câte 5 creveți în fiecare formă

și pentru că treaba era cam inghesuită am pus cu lingura ardei si ceapă pe deasupra și apoi cu un polonic mic și drăguț am pus și smântâna cu ou.

și al 6-lea crevete, moț, deasupra.

La cuptor au stat cam 15-20 minute. Eu speram să stea mai puțin, dar formele au fost mai înalte și s-au copt mai greu un pic.

Le-am lăsat să se răcească un pic cât noi am mâncat celelalte preparate, le-am ornat cu frunze de pătrunjel și la final, când nu mai credeam, le-am scos și ușor și frumos din forme 😀

P.S.1: Pozele pe care nu-s semnată sunt ale lui Cătălin.

P.S.2: Nici nu-mi vine să cred, am uitat de sos :)) Sosul de usturoi pe care nimeni nu l-a pozat și pe care l-am pus alături de tarte când am mâncat. O căpățână mare de usturoi curățat, amestecat cu un praf de sare si ulei de măsline și făcut pastă cu ajutorul unui blender sau cam așa ceva. După amestecat cu smântâna grasă și gata 😀



7 thoughts on “Mini tarte cu creveți și sos de usturoi (1)…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.