Inceputul…

La 20 de ani nu știam prea bine să aprind aragazul. O mai ajutam pe mama din când în când cu amestecat una cu alta, bătut ouă sau tocat carne la mașină, dar în rest habar n-aveam să fac nimic. Nu făcusem nici măcar un ou-ochi. Nici gând de cartofi prajiți sau alte alea. Nici nu era nevoie. Părinții mei se pricep să gătească 🙂

Problema era alta. Îmi plac clătitele. Să fie cât mai multe și eventual să le mănânc goale, fără dulceață, ciocolată, miere sau cu orice altceva. Numai că mama făcea rar clătie, chiar foarte rar. La genul cel mult o dată pe an. Nici alte dulciuri nu prea făcea. De sărbători aveam placintă cu brânză dulce și stafide și placintă cu mere și mai făcea, și încă mai face cei mai mișto biscuiți făcuți în casă.

Într-o vacanță prin facultate, deci pe la 20 și un pic de ani, fiind acasă la Cip am ajuns amândoi la concluzia că ar fi teribil de bune niște clătite. Cum mama lui nu era acasă, nu avea cine să ne facă. Mai exista soluția cu clătita uriașă, dar eu aș fi preferat clătite făcute în casă, așa puteam să le mănânc goale cum îmi plac. Cum el știa să aprindă aragazul și eu o mai văzusem pe mama făcând clătite, am zis să facem o combinație. Nu știam rețeta exactă, dar mama lui avea cărți de bucate. Am studiat un pic Sanda Marin și am trecut la treabă. Nu vă puteți închipui ce a fost acolo, dar ultimele clătite ne-au ieșit destul de bune. Peste jumătate de ora, eu iar aveam chef să mănânc clătite. Primele fuseseră ok, dar pentru că eram mai nepricepuți nu au ieșit prea multe. Cum el nu mai aveam chef să muncească, pe primele le făcuserăm împreună, i-am zis să-mi aprindă mie aragazul că fac eu restul. Runda a doua au ieșit grozave, grozave. Acum știam ce și cum să fac, mai adaptasem rețeta după ce îmi mai aduceam aminte de la mama, m-am descurcat chiar și să le arunc în sus și mai ales să le și prind la loc în tigaie.

Acum sa nu credeti ca de a doua zi a dat dragul gatitului peste mine, dar asta a fost primul pas. A mai trecut mult si bine, am mai inceput sa fac una alta de mancare, dar fara nici o placere. Trebuia sa-mi fac mancare de regim cand ma mutasem cu el, ca nu puteam sa o iau tot de la mama. Nu faceam nimic spectaculos si faceam doar pentru mine de mancare. Dupa o vreme am inceput sa fac pilaf cu pipote si ciuperci. Asta e deja ceva bun in comparatie cu ce faceam in rest si mancam impreuna.

Apoi intr-o zi buna din viata mea am revenit la clatite. De mult timp ma gandeam cum ar fi un tort de clatite. Era inca iarna, sfarsit de ianuarie si vroiam ceva cu mere si scortisoara. Asa am ajuns sa fac primul meu tort de clatite cu mere si scotisoara si finetti. A iesit demential si am fost foarte mandra de reteta mea inventata. Nu stiu daca mai face cineva asa ceva, daca mai exista reteta in forma asta, dar eu nu m-am inspirat de nicaieri. Mi-am folosit doar imaginatia si a iesit ceva bun de tot.

Dupa asta au mai venit incet, incet de tot si altele. Niste taitei cu legume chinezesti si pui picant. Genial de bun!! Prima data cand am facut ne-am asezat la masa in fata vasului de yena si nu ne-am ridicat de la masa pana nu l-am golit. Si tot asa, cate o reteta buna mai faceam din cand in cand pe langa mancarurile celelalte.

Cu timpul am inceput sa imi doresc sa fac din ce in ce mai multe lucruri. Si pentru a experimenta, dar mai ales pentru a face lucruri bune pe care nu le poti gasi prin oras de mancat sau pe care le gasesti dar nu prea sunt gustoase asa cum ar trebui.

Acum cand ma gandesc ca as manca ceva, primul gand e sa vad cu il pot face eu. Tot ce am incercat a iesit bine, chiar grozav pe alocuri. Cip si prieteni mei si familia mea mananca din ceea ce fac eu si spun ca e foarte bun. Ma bazez pe ei pe alocuri, pentru ca se intampla ca eu sa nu mananc din toate, dar nu i-am prins cu matza in sac pana acuma :))

Asa a aparut blogul asta si poate candva o sa apara si un bistro in realitate. Pana atunci va invit sa treceti pe la acest bistro imaginar din cand in cand, sa incercati retetele sau daca nu vreti sa le incercati puteti sa le comandati la mine 🙂 Deocamdata fac dulciuri pentru petreceri, cu timpul o sa mai vedem cum evolueaza lucrurile.

Ceva frumos ce am facut azi.

Tarte cu fructe de padure (1)

Daca e la fel de bun precum arata, va povestesc maine despre cum l-am facut.



4 thoughts on “Inceputul…”

Lasă-mi un comentariu...


Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: