Turta dulce de post…
Am întărziat mult cu rețeta asta, dar mai bine mai tărziu decât niciodată.
Anul trecut am încercat pentru prima dată să fac turtă dulce și a ieșit foarte bună. Tatălui meu îi plăcea foarte mult turta dulce și am făcut anul ăsta special ca să împărțim, turtă dulce de post. Parte din ea am împărțit-o, parte din ea am ornat-o mai mult ca să ne jucăm noi.
Am căutat o rețetă de turtă dulce de post și nu mi-a plăcut ce-am găsit așa că m-am întors la rețeta de anul trecut și am adaptat-o nevoilor mele. Adică am înlocuit untul cu margarina și ouăle cu apa. Deci, am folosit cam așa: 175 gr zahăr pudră, 175 gr miere (de salcâm), 35 gr margarină topită, 50 ml apă, condimente pentru turtă dulce (imediat vă zic cum le-am făcut), 7 gr bicarbonat de amoniu dizolvat într-o lingură de whisky (același Ion Plimbărețul, eticheta neagră), 150 gr nucă și 500 gr făină.
Anul trecut nu am prea avut mare lucru în casă la capitolul mirodenii când am făcut turta dulce așa că anul ăsta am zis să remediez situația. Inițial am zis doar să o aromatizez mai tare cu scorțișoară și nucșoară, dar am găsit total întâmplător o soluție mult mai bună. Într-o seară când mi-am făcut vin fiert, mi-am adus aminte că am în casă un plic cu mirodenii pentru vin fiert. Conținutul era de-ajuns pentru 3 litrii de vin și eu vroiam să-mi fac doar o cană 😀 așa că am zis că îl las pe altă dată, daaar am citit și eu să văd ce conține și avea cam așa: scorțișoară, nucșoară, cuișoare, cardamom, anason, ghimbir și coajă de portocală și mi-am zis că e perfect!! pentru turta dulce. Am cumpărat mai multe plicuri și am apelat la râșnița de la ai mei de acasă pentru a le face praf și pulbere. La turta dulce am pus 2 linguri cernute din condimentele astea.
Aluatul l-am făcut cu ajutorul robotului mare parte. Am amestecat mierea cu zahărul pudra, mirodeniile, apa și margarina topită pe baie de aburi. Am adăugat și bicarbonatul de amoniu dizolvat în whisky și nuca. Apoi treptat făina cernută.Din cauza robotului meu de bucătărie rablagit, la un moment dat a trebui să mut aluatul din vasul robotului într-un bol și să adaug acolo ultimele zeci de grame de făină și să frământ cu mâna.
A ieșit ușor mai sfărâmicios pentru că i-am pus și nucă și pentru că probabil eu nu l-am frământat foarte mult. L-am acoperit și l-am lăsat să se odihnească până a doua zi dimineață când arăta cum se vede mai jos. (Tot așa arăta și seara 😛 )
L-am mai frământat o dată și l-am împărțit în 4 bile.
Am întins pe rând fiecare bilă de aluat. Prima dată poate fi mai sfărâmicios aluatul, dar eu în cazul ăsta l-am strâns (pe el, pe aluatul întins) și l-am mai frământat un pic și l-am mai întins o dată.
Cu ajutorul formelor am decupat aluatul pe care l-am așezat în tava în care am pus foaie de copt.
Erau tare drăguțe la cuptor.
Așa arătau dupa cam 12 minute de stat în cuptorul încins în prealabil la 180 de grade.
După ce le-am făcut pe cele pentru parastas, m-am jucat și cu formele primite cadou de la Andi Cârlan în urma unui photo quiz de pe FB.
După ce au fost toate gata și s-au răcit le-am glazurat cu aceiași glazură de anul trecut, adică zahar pudră cu un strop de apă, pus pe foc un minut, apoi așteptat un minut și pensulat turta dulce. Cu cât trece timpul, cu atât se albesc mai tare.
Ne-am jucat la un moment dat și cu niște creioane speciale pentru decorat.
Turta dulce a fost delicioasă!! N-ai fi crezut că e de post, sau n-ai fi găsit nici o deosebire între cea făcută cu ouă și cea făcută cu apă. Am fost teribil de încântată de rezultat.
Știu că am publicat rețeta târziu, știu că mai e puțin și se termină postul, dar vor mai fi și altele. Plus că este o alternativă la fel de pertinentă oricând la alte rețete de turtă dulce cu ouă și unt.
Asta e una dintre partile bune ale postului (eu una nu postesc, sunt prea pofticioasa) ca apar si mai multe minunatii din astea. Eu nu apuc sa mananc turta dulce decat cand tin (altii) post
Turta dulce se poate face și de dulce, nu doar de post. Nici eu nu țin post, dar a trebuit să fac acuma turtă dulce de post. Oricum a fost tare, tare bună și nu zic asta doar ca să mă laud singură 😀
Foarte frumușele ți-au ieșit! Și foarte, foarte bune! 🙂 Soția mea a fost mai încântată de turta ta dulce decât de cea făcută de mine :)) (trădătoare de neam… ::)))
Eu mă bucur tare, mai ales că e un martor cât se poate de obiectiv, pentru că nici nu ne cunoaștem 😀
Tare apetisante mai sunt!! Cu atatea mirodenii nici nu se simt ca-s de post! Dementiale oricum!
Mulțumesc! Pe cuvânt că nu se simte nici o diferență! Foarte bune mirodeniile! A ieșit exact cum mi-am dorit 😀 Cea mai bună turtă dulce 😀
arata super delicios! mi-am notat reteta :*
Mă bucur ca îți place! 😀