Tarta cu somon afumat si dovlecei…

De mult timp vroiam sa incerc sa fac o tarta cu somon si iata ca am si reusit. Ba chiar am facut-o de 2 ori. Prima data n-am avut cu ce s-o pozez, dar a iesit tare buna asa ca am refacut-o.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (1)

Aluatul e acelasi ca la toate tartele sarate pe care le-am mai facut. Mie imi place tare mult si nu l-am mai schimbat.200 gr de faina amestecate cu un varf de sare, apoi 100 gr de unt rece taiat cubulete, 2 oua mai mici si 2-3 linguri de apa rece.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (2)

De data asta l-am facut cu mana ca am avut niste probleme cu robotul de bucatarie, dar de facut se face tot usor, doar ca ceva mai messy… Aluatul a stat vreo ora la congelator. Dupa care l-am scos de acolo si l-am intins pe o suprafata infainata. Cu ajutorul sucitorului am mutat aluatul in tava siliconata.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (3)

Am taiat marginile prea mari si l-am intepat cu furculita. Forma cu tot cu aluatul din ea am bagat-o in frigider pentru vreo 10-15 minute, timp in care am avut grija sa incing cuptorul la 160 grade. Cand a expirat si acest timp de stat la frigider am bagat forma in cuptor si am lasat-o acolo 12-15 minute.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (4)

In timpul asta m-am ocupat de umplutura. Dovleceii i-am spalat, uscat si taiat feliute subtiri, somonul afumat l-am taiat fasiute, branza de capra am ras-o, iar ouale le-am amestecat cu smantana pentru gatit si piper proaspat macinat. A mai fost si o legatura de marar pe care am maruntit-o bine de tot.

Cand aluatul s-a copt l-am scos si l-am lasat sa se racoreasca un pic. Cuptorul l-am incins la 180 pentru cand urma sa bag tava cu tarta.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (5)

Am pus peste aluatul usor racit jumatate din feliile de dovlecei, apoi jumatate din branza rasa. Am turnat peste ele parte din compozitia de ou cu smantana si marar sa se strecoare bine printre felii. Apoi am asezat toate fasiutele de somon afumat. Am mai pus si celelate felii de dovlecel si niste branza rasa si peste toate restul de ou cu smantana si marar si gata!

Asa am aranjat tarta pe care am tinut-o in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de vreo 40-45 de minute.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (6)

Dupa ce se scoate din cuptor se acopera cu prosoape curate de bucatarie si se lasa la racit.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (7)

De ambele dati am mancat-o rece si de ambele dati a fost foarte buna. As mai manca o felie chiar acum, doar ca a trecut deja o saptamana de atunci.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (8)

Ca pe toate tartele mele sarate, am luat-o si pe aceasta la mama (de data asta nu mai e “la ai mei” :() Sunt convinsa ca i-ar fi placut tare mult si lu’ tata, cum i-au placut si toate celelalte tarte ale mele.

Tarta cu somon afumat si dovlecel (9)

Am mancat tarta cu salata si chiftelute de peste 🙂



3 thoughts on “Tarta cu somon afumat si dovlecei…”

Lasă-mi un comentariu...


Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: