Moules marinière – Midii in sos de vin…

Iubesc midiile! Le-am descoperit prima dată făcute așa, acum vreo 4 ani și ceva, la un bistro din Lyon. Era vineri după prânz și mi-era foame. Căutam un loc unde să pot mânca ceva și până la urmă am luat un loc afară, la o terasă. Deși era martie, se putea sta afară. Meniul de prânz avea trei variante. Prima era lasagna și, deși iubesc pastele și iubesc foarte tare și lasagna, am zis că nu se cade să mănânc asta într-un bistro din Lyon. Varianta a doua era boeuf bourguignon, celebra tocăniță din filmul cu Julia Child, dar pe asta o încercasem deja cu jumătate de an în urmă, la Paris. Varianta a treia era moules marinière. Habar n-aveam ce e aia, dar din descriere era ceva care avea și cartofi prăjiți. Mi-am zis să aleg ultima variantă și dacă n-oi putea mânca, dacă or fi așa de nemâncabile, mă satur eu cu cartofii prăjiți. Când au apărut midiile, mi-am zis până aici mi-a fost! Cum le mănânc?? Cu mâna!! Mi-am băgat mâinile până la cot în ele, cum s-ar zice și m-am și lins pe degete la final. Am rămas îndrăgostită de ele și am mâncat de nenumărate ori mai apoi, la Paris.

Mereu am vrut să fac și eu midii acasă, așa sau altcumva, dar ba n-am avut în ce, ba cu ce…

Minunea asta s-a întâmplat până la urmă vinerea trecută, când mi-am zis că nu se mai poate. Trebuie să facem midii neapărat!

Moules marinière sunt midii în sos de vin, foarte ușor de făcut și, deși rețeta aceasta este destul de mult asociată cu bucătăria franceză, este de fapt o rețetă belgiană.

Am găsit la un supermarket midii proaspete, la săculeț de un kilogram. Știu că în țară se găsesc cel puțin la Auchan, probabil și prin alte părți. Le-am adus acasă și le-am pus într-un castron cu apă rece. Aveau ceva bărbi, cum se zice, dar în rest păreau destul de curate. Erau și unele deschise, dar stând în apă rece, multe s-au închis la loc, semn că încă erau vi. Dacă sunt deschise există două posibilități. Una ar fi că sunt în stare de relaxare și dacă sunt șocate (adică lovite de ceva tare) se închid la loc. Dacă nu se închid în apa rece sau prin șocare, înseamnă că sunt deja moarte și nu sunt bune pentru consum.

Le-am luat bucată cu bucată, le-am smuls bărbile și le-am frecat cu un burete mai aspru (l-am cumpărat special, nu am folosit buretele de vase!). Pare o treabă complicată, dar n-a fost, mă jur!

După ce am terminat de pregătit midiile, am trecut la găteală. Am tocat mărunt o ceapă mare. Ar fi trebuit să fie niște șalote, dar n-am avut. Am tocat și o mulțime de căței de usturoi și un baton de praz.

Am luat o cocotă – adică une cocotte, care mai pe românește ar fi o oală de fontă și am pus-o pe foc (care de fapt nu era foc, ci era plită electrică, dar așa vine vorba).

Am pus 2 linguri nu prea mari, de unt și un strop de ulei de măsline. După ce s-a topit untul am adăugat ceapa, prazul și usturoiul. Am pus capacul și am lăsat la înăbușit câteva minute. Am adăugat și o foaie de dafin, sare și piper proaspăt măcinat. Mergeau bine și niște crenguțe de cimbru proaspăt, dar n-am avut.

Când ceapa, usturoiul și prazul s-au înmuiat, am adăugat 250 ml vin alb sec și am lăsat să fiarbă până s-a evaporat aproape jumătate din lichid.

Am adus apoi în oala minune și midiile. Am amestecat cum am putut și am pus capacul.

Am lăsat capacul pe oală 3 minute pe ceas și am mai agitat-o din când în când să se amestece toate cele în oală. După 3 minute erau deschiseeee!

Când am început să scot midiile din oală, am găsit una nedeschisă și am pus-o la loc în sos. Până le-am scos pe celelalte s-a deschis și ea. 

Midiile nu se gătesc prea mult, 4-5 minute le sunt suficiente în general și se mănâncă doar cele care se deschid!

Deci, cum spuneam, le-am scos din oală într-un castron și am adăugat în sosul din oală încă o lingură de unt și zeama de la o jumătate de lămâie. La faza asta cine vrea, poate să adauge niște smântână lichidă. Eu n-am vrut. Am readus scoicile în oală și am mai lăsat un minut.

După ce le-am scos definitiv din oală, le-am trântit în cap mult pătrunjel tocat.

Am amestecat și voilà!

Midiile astea se mănâncă la ele acasă cu cartofi prăjiți, de altfel se mai cheamă și moules frites! N-am avut încotro, ne-am executat!

Ca treaba să fie completă, am luat și o baghetă pe care am tăiat-o felii. Am uns feliile cu ulei de măsline și le-am prăjit în tigaie.

Normal că am avut și vin alb la masă!

Pozele le-am făcut într-o grabă nebună și turcii s-au bătut la gura noastră apoi!

A început o nouă eră în care prevăd multe scoici în viața noastră! Acum că ne-am pornit, nimic nu ne mai poate opri! Abia aștept să le mai fac și în alte feluri!

Week-end fain să aveți! Și însorit!