Tartă cu vișine…

Cred că a cam trecut vremea vișinelor, dar dacă mai găsiți cumva pe undeva, proaspete, sau de ce nu, congelate, aveți aici o idee minunată de tartă!
Tarta cu visine (1)

Eu am avut noroc de niște vișine de la țară, pe care le-am cules cu mâna mea de prin copaci. Acasă le-am spălat și mai apoi le-am scos sâmburii. Fără sâmburi am avut 1 kg de vișine.Tarta cu visine (2) Tarta cu visine (3)

Am pus vișinele fără sâmburi cu zahăr (300gr) și le-am băgat la frigider.

Am trecut apoi la făcut aluatul de tartă. De data aceasta am făcut tarta într-un vas de yena, asta și ca să mai spargem monotonia, nu numai pentru că mi-am dorit ca umplutura să nu se închege de tot și să curgă la tăiere, ceea ce ar fi fost foarte urât dacă aș fi folosit forma de tartă de silicon sau pe cea de teflon.

Pentru aluat am folosit: 160 gr făină albă de grâu, 160 gr făină de secară, 225 gr unt rece, 30 gr zahăr, 3 linguri apă foarte rece, un praf de sare.

Am amestecat cu robotul de bucătărie făina cu zahărul, sarea și untul rece tăiat cubulețe până ce am obținut o consistență ca de firimituri, am adăugat apoi 3 linguri de apă foarte rece și am amestecat încă un pic, până ce am obținut o bilă de aluat. Am aplatizat-o și am învelit-o în folie alimentară. A stat la congelator în jur de o oră.

Vișinele cu zahăr au lăsat zeamă în timpul ăsta. Am pus pe foc mic împreună cu 20 gr amidon și am dat într-un clocot. Nu am vrut să pun mai mult amidon pentru că nu am vrut să se închege de tot la cuptor.

După ce aluatul s-a întărit cât de cât, l-am scos din congelator și l-am întins cu sucitorul. Trei sferturi l-am așezat pe fundul și pereții vasului de yena. Restul l-am oprit pentru a face un grilaj pe deasupra.

Peste aluat am pus compoziția de vișine cu zahăr și amidon ușor răcită și pe deasupra am așezat dungile de aluat.

Tarta cu visine (4)

A stat în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 50 de minute. După ce abia o băgasem în cuptor, mi-am amintit să o spoiesc pe deasupra și cu niște gălbenuș de ou. De, ce să-i faci , căldură mare, creierul merge mai încet!
Tarta cu visine (5)

Se poate mânca fierbinte, caldă sau chiar rece, fiecare după preferințe. Eu am ales după cum era de așteptat s-o mănânc rece!!Tarta cu visine (6)A fost o delicioșenie perfectă. Nu prea dulce, dar totuși dulce, nu prea acră, dar totuși acrișoară. Rece, dar nu foarte rece. Pe scurt, numa’ bun de mâncat și lins pe degete!!Tarta cu visine (8)Acum să nu mă înjurați că am scris cam târziu, mai e vreme de tarte cu alte alea. Ați putea, spre exemplu, să o faceți cu prune! Oricum la anul știți unde să găsiți rețeta 😀
Tarta cu visine (7)

Zile frumoase vă doresc!

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]



1 thought on “Tartă cu vișine…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.