Cooking Show de toamnă…

Ah! Cât mi-a plăcut!

Mă apuc să scriu cu sentimentul clar că dacă nu mă apuc acum, n-am s-o mai fac niciodată și tare ar fi păcat să nu povestesc cum am trăit una dintre cele mai faine experiențe de până acum în materie de gătit.

După ce am trecut cu bine experiența avută la Ziua Internațională a Vârstnicilor am primit o nouă invitație să gătesc de data aceasta la un Cooking Show la Domo, Militari Shopping Center. Invitația a venit și de data aceasta din partea celor de la Electrolux și Golin Harris cu care se pare că am o colaborare tare frumoasă.

Ce a trebuit să fac eu? Să aleg două rețete de prăjituri de toamnă, adică să aibă în compoziție fructe de toamnă, să calculez ingrediente și ustensile necesare pentru 100 de porții și să gătesc desigur.

Pentru că știam că am să gătesc umăr la umăr cu Mihai

Mihai

și el e mare amator de pere, eu am ales mere și prune. Până la urmă tot ne-am intersectat pentru că el a ales pere și mere, dar măcar nu am gătit amândoi cu mere în aceiași zi, merele fiind piatra de încercare a fetelor care ne-au ajutat cu curățatul și tăiatul sau rasul lor.

Muncind de zor…

Sâmbătă eu am făcut o delicioasă prăjitură cu iaurt și prune care a cam fost devorată cu nerăbdare de toți cei care treceau pe acolo,

Prăjitură cu iaurt și prune…

of-ul meu fiind că nu prea au avut răbdare să se răcească…

Prăjitură cu iaurt și prune…
Papa la Ile
Ile, adică io și prăjitura cu iaurt și prune…

iar Mihai a făcut un crumble cu mere.

Crumble cu mere by Mihai
Crumble cu mere și prăjitură cu iaurt și prune…

Dumincă am trecut eu la mere și am făcut o prăjitură cu mere și cacao tot mâncată pe nerăsuflate și pe nerăcite de toată lumea,

Prăjitură cu mere și cacao…
Prăjitură cu mere și cacao…

la mare bătălie cu perele la cuptor cu ricotta și biscuiți pregătite de Mihai.

Pere la cuptor cu ricotta și biscuiți..
Pere la cuptor cu ricotta și biscuiți..
Ile și Mihai…
Prăjitură cu mere și cacao & pere la cuptror cu ricotta și biscuiți

A fost un maraton de găteală, un week-end cu ceva emoții și multe, multe amintiri frumoase. S-a gătit frumos, s-a mâncat tot și toată lumea a fost fericită.

Ile și Mihai…
Cooking Show…

Au venit să mă susțină pe lângă mama și unul din frații mei și câteva din prietenele mele bune.

Cu mama…
Grupul meu de susținători…

Cip a fost ajutorul meu de bază.

Cip mă ajuta cu cernut făina…

Desigur, în afară de ajutorul lui Cip am avut parte și de ajutor din partea Electrolux, Domo și WOPA.

Cu o parte din ajutoarele mele…

Le mulțumesc tuturor pentru încredere, susținere, ajutor și mă bucur teribil că am fost invitată și că toată lumea a fost încântată de cele două prăjituri ale mele.

Și pentru că am fost fată cuminte și mai ales muncitoare sunt șanse mari să-i pot dărui blogului meu în toamna aceasta un obiectiv macro pentru niște poze și mai frumoase.

P.S. Promit că pentru rețetele celor două prăjituri n-o să mai așteptați așa de mult.

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]



4 thoughts on “Cooking Show de toamnă…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.