Un fel de Pavlova…

În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor celor care m-ați susținut la concursul Cina la Cube Milano chiar dacă n-a fost să fie să câștig. Eu m-am bucurat de participare și de susținerea voastră și sunt mândră de ce mi-a ieșit.

Acum am să vă prezint un desert grozav, care nu știu dacă este chiar o adevărată Pavlova, așa că eu i-am zis un fel de Pavlova 🙂

Pavlova (1)

Din câte am citit acest desert a fost creat prin anii ’20 în Noua Zeelandă în cinstea balerinei Anna Pavlova. Este un desert destul de simplu de făcut din punctul meu de vedere, atâta timp cât știi exact ce și cum e cu cuptorul tău :)) Eu am făcut-o de patru ori și trebuie să recunosc că eu și cuptorul meu nu prea ne-am înțeles, totuși de fiecare dată a iesșit grozav de bună… 🙂

Din ce am putut observa, de obicei se folosesc 3-4 albușuri pentru o Pavlovă. Eu am folosit undeva mai aproape de 7-8. Nu știu exact numărul lor pentru că le-am avut puse la păstrare în borcane în congelator. La această cantitate de albușuri eu am folosit 300 gr zahăr pudră, 1 lingură și jumătate de amidon, 2 lingurițe de oțet și 15 ml de esență de vanilie.

La început am bătut albușurile cu un praf de sare. Când au început să se întărească am adugat treptat zahărul în timp ce mixam. Cânt albușurile au fost țepene am adăugat amidonul, oțetul și esența e vanilie.

N-am avut nici o teamă să întorc oala cu fundul în sus. Am făcut asta chiar de mai multe ori până am reușit să fac o poză mai ok 😀

Am luat tava de la cuptor, am pus o foaie de copt pe ea și în mijloc am pus inelul de la forma de tort cu susul în jos. În loc de asta aș fi putut să desenez un cerc cu creionul pe foaia de copt. Mie mi s-a părut mai ușor cu ajutorul formei.

Am îndepărtat inelul și cu ajutorul unei linguri am făcut un model pe marginea bezelei. Nu este obligatoriu.

După am băgat-o în cuptorul preîncălzit la 150 de grade pentru o oră și jumătate.

La copt s-a lăsat. Așa se întâmplă tot timpul. La mijloc se face asa cremoasă, sau nu știu cum să zic. Oricum această bezea imensă nu trebuie să fie tare la interior. Este mai tare și crocantă pe margini. Mie asta nu mi-a ieșit. Cred că nu a ieșit crocantă din cauză că am pus mai puțin zahăr decât trebuia. La o așa mare cantitate de albușuri ar fi trebuit ceva mai mult zahăr decât am pus eu, numai că eu nu mi-am dorit o bezea prea dulce.

Am lăast-o la răcit în cuptor și a doua zi am acoperit-o cu frișcă bine bătută făcută din 250 ml smântână dulce pentru frișcă în care am adăugat un strop de zahăr și 15 ml de esență de vanilie.

Peste frisca bătută am așezat cam 350 gr de fructe de pădure. Fructele de pădure congelate le-am lăsat la dezghețat și le-am scurs de suc, apoi le-am asezat frumos peste frișcă.

Rezultatul este unul grozav! Este un desert perfect vara pe căldură, dar la fel de grozav a fost și iarna. De fapt cred că se poate mânca la fel de bine și de cu poftă în orice anotimp. Merge acompaniată și de limonadă cu gheață și de vin alb. Eu n-am încercat, dar sigur merge de minune și cu o cupă de șampanie 🙂

Fiecare Pavlovă în parte pe care am făcut-o am împărțit-o ba cu familia, ba cu prietenii și trebuie să vă spun că toată lumea a fost încântată!

Week-end frumos să aveți!



5 thoughts on “Un fel de Pavlova…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.