Muffins ciocolatosi…

Ei bine, noaptea trecuta am tot visat muffins cu ciocolata, multi, de multe feluri… E adevarat ca m-am tot gandit eu la asa ceva, dar nu aveam de gand sa fac chiar zilele astea… Acum daca tot i-am visat, am zis sa si fac totusi…

Muffins ciocolatosi (1)

Norocul meu ca aveam in casa tot ce-mi trebuia. Le-am adunat pe toate la indemana ca sa mearga treaba cat mai repede. Am folosit cam asa: 210 gr faina, 2 lingurite praf de copt si un praf de sare, 40 gr cacao neagra, 150 gr zahar, 250 ml lapte si 60 gr unt. Am mai folosit desi nu se vede in poza si o lingurita si jumatate de esenta de vanilie si 120 gr ciocolata neagra de menaj.

Am inceput prin a cerne alternativ intr-un castron faina (amestecata cu praful de copt si sarea) si cacao. Am adaugat si zaharul.

In timpul asta m-am ocupat sa topesc pe flacara mica untul. Ca sa nu se incalzeasca prea tare din cand in cand am mai luat craticioara de pe foc si am amestecat. Cand s-a topit tot untul, am adaugat si laptele si esenta de vanilie. (Operatiunea asta am facut-o dupa ce am luat craticioara de pe foc). Si tot in timpul asta am maruntit cu cutitul ciocolata neagra. N-am avut fulgi de ciocolata, din cauza asta am apelat la solutia cu bucatile de ciocolata de menaj.

Cu ajutorul telului si a unei furculite am incorporat untul amestecat cu laptele in componentele uscate. Operatiunea am facut-o destul de rapid. Nu trebuie amestecat prea mult.

Apoi am adaugat si ciocolata maruntita.

Inainte sa ma apuc sa amestec componentele lichide cu cele uscate am pornit cuptorul la 180 de grade.

In niste forme de aluminiu am pus hartiute de copt si am pus cu ajutorul unei linguri compozitia. N-am umplut formele chiar pana sus. Ar fi trebuit sa-mi iasa 12 muffins, dar mie mi-au iesit 14. Noroc ca am avut forme pentru toate in casa.

La cuptor au stat 25 de minute. Scobitoarea curata n-are cum sa iasa ca, vorba aia, au bucati de ciocolata inauntru… dar de facut s-au facut…

… de ciocolatoase, sunt ciocolatoase…

N-au fost fix ca alea din vis, dar de bune au fost foarte bune… Nu mai zic ca merg de minune la cafea… (in cazul meu, rece…)



4 thoughts on “Muffins ciocolatosi…”

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.