Parfait glace cu cireșe, lime și ciocolată albă…

Nu știu dacă un parfait poate fi numit perfect atâta timp cât deja se cheamă perfect, dar pentru mine parfait-ul cu cireșe, lime și ciocolată albă chiar a fost parfait-ul perfect!

Parfait glace cu cirese (13)

Până de curând nu prea știam care e treaba cu parfait-ul și cu ce diferă el exact de o înghețată. Ce am aflat este că parfait-ul se face cu albușuri bătute cu zahăr pe baie de aburi și se amestecă cu frișcă bătută. Ce este înghețata nu știu prea bine și nici ce reguli trebuie să respecte ea, cert e că parfait-ul nu e chiar inghețată, deși seamănă destul de mult cu ea.

Dacă mă întrebați pe mine aș zice că parfait-ul e un fel de înghețată perfectă sau cam așa ceva.

Parfait glace cu cirese (14)

Pentru că aveam niște cireșe cu care nu știam exact ce să fac și pentru că aveam în congelator niște albușuri de care trebuia să scap, am zis să fac parfait, mai ales că n-am mai făcut niciodată. Ideea cu lime-ul mi-a venit pe parcurs, iar ciocolata albă s-a nimerit să fie prin frigider.

Am început prin a scoate sâmburii cireșelor. După ce am scăpat de sâmburi am avut 360 gr cireșe. Peste ele am adăugat 100 gr zahăr pudră și le-am pus la frigider pentru câteva ore să lase zeamă. Zeama obținută am amestecat-o cu coaja rasă și sucul de la un lime. Am pus totul într-o crăticioară pe foc și am dat într-un clocot, apoi am lăsat să se răcească un pic.

Între timp am pus albușurile, 5 la număr, aduse la temperatura camerei într-un castron, iar castronul l-am pus peste o oală cu puțină apă pe foc. Am început să bat albușurile cu un praf de sare cu ajutorul unui mixer. Apoi am adăugat treptat zeama de cireșe cu lime și zahăr și am continuat să mixez. În timpul ăsta am fost atentă ca nu cumva să se încălzească prea tare castronul. Când a fost cald, dar nu fierbinte, am luat castronul de pe oală și am continuat să mixez. Când toată zeama a fost incorporată în albușuri, am mai adăugat 100 gr zahăr pudră, tot treptat și am bătut până am obținut o spumă destul de tare și lucioasă.

Parfait glace cu cirese (3)

Separat am bătut frișca, 500 ml smântână dulce cu 2 plicuri zahăr vanilat bourbon. Pentru că mixerul meu nu face față la așa o cantitate mare de frișcă, am bătut pe rând 250 ml smântână dulce cu un plic zahăr vanilat bourbon.

Parfait glace cu cirese (4)

Am adăugat frișca bătută peste spuma de albușuri și am amestecat cu mare grijă. Am adăugat apoi cireșele tăiate în jumătăți și niște ciocolată albă care s-a nimenrit să fie în frigider, nu știu exact câtă a fost, probabil în jur de 100 gr.Parfait glace cu cirese (5)

Am pus folie alimentară într-o formă de cozonac și apoi compoziția și am acoperit-o tot cu folie alimentară. Am băgat tava la congelator până a doua zi și am așteptat cu sufletul la gură să văd ce iese.
Parfait glace cu cirese (15)A doua zi am răsturnat parfait-ul și am îndepărtat folia alimentară, apoi am tăiat felii, și da, recunosc, am mâncat din el înainte să fac pozele, căci nu mai puteam de nerăbdare.

Parfait glace cu cirese (6)

Ah, Doamne, și ce bun a fost! Nu știu exact cum să vă explic. Aroma de lime se potrivește perfect, dacă mă întrebați pe mine, cu gustul cireșelor, iar bucățile de ciocolată albă fac totul să fie absolut perfect!Parfait glace cu cirese (7)

Unde mai pui că nu trebuie să aștepți să se încălzească un pic ca să îl poți tăia și apoi mânca, nu trebuie să îl scoți de 7 ori din congelator ca să il amesteci ca să nu facă ace de gheață… Nu, se face suficient de ușor și se mănâncă pe nerăsuflate! Sau cel puțin așa am făcut eu!Parfait glace cu cirese (8)

Nu mi-e foarte clar dacă am să mai fac vreodată înghețată sau doar parfait, pentru că m-am indrăgostit teribil de parfait în general și de acesta în special! Parfait glace cu cirese (9)

Pentru că eu nu cred să mai fi mâncat vreodată parfait, am chemat un specialist, adică pe mama (mama mea fiind îndrăgostită de parfait în tinerețe), să-mi spună dacă e bun, dacă seamănă cu un parfait și dacă e ceea ce trebuie să fie. Verdictul a fost mai mult decât favorabil și i-a făcut mare plăcere să-și aducă aminte cu ocazia aceasta de vremurile în care întotdeauna mânca la cofetărie parfait.Parfait glace cu cirese (10)

Nu știu cum am putut trăi până acum fără să mănânc parfait! Dar m-am lămurit că nu întâmplător se cheamă parfait glace, totul are o logică pe lume! Parfait glace cu cirese (11)

For me this was the perfect parfait!

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]



5 thoughts on “Parfait glace cu cireșe, lime și ciocolată albă…”

  • Am făcut și eu parfait de câteva ori, dar nu am folosit albușurile pe baie de aburi, ci gălbenușurile. Oricum parfait-ul e în mod clar mai bun decât înghețata de casă. Al tău arată minunat, se vede. Dacă aș putea și gusta, ar fi ideal.

    • Din ce am citit eu parfait-ul se face cu albușuri… Eu folosesc gălbenușuri la inghețată. Combinația asta de arome mie mi-a plăcut teribil, și de fapt, nu numai mie 😀

  • wow, wow, wow!! Ma uit tot la poze si nu ma satur sa le privesc, foarte frumoase! Parfait nu am facut niciodata, insa daca imi place inghetata sigur e pe placul meu. Trebuie sa incerc si eu combinatia folisita de tine, suna tare bine.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.