Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui…

Iar sar peste niște rețete care erau la rând ca sa vă arăt ce-am făcut de papa aseară. Iar sunt în deplasare și iar am făcut paste, că prea sunt simplu de făcut și prea sunt gustoase. 🙂

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (1)

De data asta am ales tagliatelle pe care le-am fiert în apă cu sare și un strop de ulei conform timpului de fierbere de pe ambalaj minus 2 minute.

Cât apa a fiert și mai apoi și pastele m-am ocupat de celelalte. Am început cu ciupercile pe care le-am tăiat feliuțe și pe care le-am pus în tigaia încinsă.

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (2)

Apoi am adăugat un ardei verde tăiat fâșiuțe și încă jumătate de ardei roșu tot așa tăiat. Când am adăugat ardeii am adăugat și niște ulei în tigaie.

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (3)

După ce și ardeii s-au mai inmuiat am adăugat și jumătate de piept de pui desfăcut fâșiuțe. Pieptul de pui rămăsese de zilele trecute de la un pui la rotisor.

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (4)

Mai târziu a ajuns în tigaie și un sos de tomate Provençale făcut cu cubulețe de roșii, ceapă, morcov și ceva ierburi aromatice. L-am lungit cu niște vin rosu sec si 2 polonice de apa în care au fiert pastele. L-am lăsat o vreme să scadă,

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (5)

după care am pus și pastele scurse în tigaie. Am amestecat cum am putut mai bine și au mai stat pe foc 2 minute.

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (6)

Apoi au ajuns în farfurii. Am pus și vin în pahare. Am făcut poze…

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui 7)

Încă una cu farfuria 🙂

Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui (8)

le-am pus si niste emmentaler ras pe deasupra și am mâncat că prea ne era foame de la atâtea poze făcute 😀



8 thoughts on “Tagliatelle cu ardei, ciuperci si pui…”

Lasă-mi un comentariu...


Follow

Get every new post on this blog delivered to your Inbox.

Join other followers: